De ce permite Dumnezeu pierderea de sarcină?

Carmen follows Yeshua

Pierderea de sarcină este unul dintre cele mai dureroase momente prin care poate trece un părinte. Întrebările vin în valuri:„De ce mi s‑a întâmplat mie? De ce n‑am apucat să-mi țin copilul în brațe, în timp ce alții care nici nu au avut grijă au putut? De ce nu a intervenit Dumnezeu… de ce nu a făcut o minune pentru noi?”

Scriu acest articol atât pentru sufletul meu, cât și pentru cei care caută un răspuns la întrebarea „De ce?”. Înțelepciunea pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul meu mi-a revelat bunătatea Sa și faptul că El acționează întotdeauna cu privire la eternitate. Aceasta este încurajarea pe care mi-ar fi plăcut să o am atunci.

O lume căzută și un Dumnezeu suveran

Trăim într-o lume care nu mai este așa cum a creat-o Dumnezeu. Trăim într-o lume căzută, unde biologia, genetica și întreaga creație sunt afectate de păcat.

După cădere, moartea și suferința au intrat în lume, iar consecințele păcatului se văd în tot ce este fragil și vulnerabil. Totuși, chiar și aici, Dumnezeu nu lasă durerea să fie fără sens. El o poate transforma în bine veșnic.

Uneori, Dumnezeu permite ca lucrurile să urmeze cursul natural al acestei lumi frânte, dar redirecționează rezultatul spre eternitate. Nu spre pierdere, ci spre salvare.

Dumnezeu nu face miracole la întâmplare

Dumnezeu poate interveni oricând, dar nu face niciodată minuni fără scop. El vede fiecare posibilitate din viața unei persoane, iar dacă viitorul unui copil ar duce spre rău sau pierdere spirituală, o minune nu ar aduce un bine cu adevărat.

Chiar și atunci când părinții se roagă cu sinceritate, Dumnezeu poate decide să nu intervină dacă știe că viitorul ar putea să-i facă rău copilului. Deoarece mulți aleg calea largă, nu pe cea a Lui, Dumnezeu permite uneori o suferință temporară pentru a aduce un bine etern, nu un bine de scurtă durată, care s-ar sfârși cu o pierdere veșnică.

Există și situații în care un copil ar fi ales binele în viață. Chiar și în aceste cazuri, Dumnezeu poate permite ca imperfecțiunile biologice ale acestei lumi să-și urmeze cursul, pentru a-l aduce la El, și pentru a-l feri de răutatea și suferința lumii.

În astfel de circumstanțe, El permite consecințelor naturale ale acestei creații căzute să se desfășoare, dar le transformă în ceva etern. Copilul nu a păcătuit conștient, așa că ajunge în prezența Lui, acolo unde nu există durere, suferință sau moarte.

Când eu și soțul meu am trecut prin această experiență de două ori, toate aceste răspunsuri erau departe de sufletul meu. M-am simțit zdrobită. L-am întrebat pe Dumnezeu cu frustrare, disperare și durere, acea durere provenită dintr-o inimă care nu poate înțelege.

Am întrebat „De ce?”, până când aceste răspunsuri au început să prindă contur în mine. Au adus alinare sufletului meu rănit. Nu susțin că acestea sunt singurele motive pentru care Dumnezeu ar putea permite pierderea de sarcină, gândurile Lui sunt mai profunde decât ale noastre, dar sunt convinsă că El lucrează pentru binele suprem, deoarece scopul Lui pentru noi a fost întotdeauna mântuirea și viața veșnică: „Toate lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.”  (Romani 8:28) și „El dorește ca toți oamenii să fie mântuiți.” (1 Timotei 2:4)

Aceste răspunsuri s-au format în timp ce citeam versete precum Isaia 57:1, unde Dumnezeu afirmă că cei drepți sunt luați pentru a fi protejați de rău, și 1 Împărați 14:13, unde Dumnezeu ia un copil devreme deoarece vede ceva plăcut în el și îl protejează de pedeapsa și corupția care urmau să afecteze familia sa. Aceste Scripturi m-au ajutat să înțeleg că, chiar și în momente de pierdere profundă, mila Sa este încă activă, protejând, păstrând și conducând spre un bine veșnic.

Dumnezeu respectă libertatea omului

Dumnezeu nu încalcă libertatea nimănui. Nu ia viața cuiva ca să-i forțeze destinul. El permite ca biologia frântă a acestei lumi căzute să își urmeze cursul și, în acest curs, lucrează spre bine, nu spre distrugere.

El cunoaște fiecare persoană pe deplin, fiecare alegere, fiecare direcție. Iar deciziile Lui sunt modelate de eternitate, nu doar de momentul prezent.

Durerea este reală, dar și speranța este reală

Pentru lume, pierderea de sarcină pare o viață întreruptă. Dar Dumnezeu este etern, iar copiii noștri sunt cu El. Suferim pentru că nu i-am putut ține în brațe aici, dar eternitatea cu Dumnezeu rămâne neatinsă.

Paradisul este real, iar copiii noștri trăiesc deja în plinătatea lui, neatinși de răul acestei lumi, înconjurați doar de iubire perfectă. Durerea noastră este reală, dar și speranța care o depășește.

Dumnezeu este suveran, iar în El suntem victorioși

Prin aceste experiențe, eu și soțul meu am ajuns să înțelegem mai bine că Dumnezeu este iubire și că este cu adevărat bun.

Nu a permis aceste momente pentru a ne distruge, ci pentru a ne arăta că, chiar și în cele mai dificile perioade, există victorie și bucurie în El. Fără Dumnezeu, ar fi fost o tragedie fără speranță. Dar cu El, chiar și cele mai profunde răni devin dovezi că El poate învinge orice.

Scopul final al vieții este Dumnezeu Însuși

Scopul suprem al vieții este relația cu Dumnezeu. Nimic din această lume, nici o relație, nici o realizare, nici o posesiune, nu se compară cu bucuria prezenței Sale. Chiar și cele mai frumoase aspecte ale vieții, precum căsnicia, maternitatea, paternitatea, familia, sunt doar reflecții ale plinătății Raiului și ale apropierii pentru care am fost creați.

În eternitate, suntem cu toții o familie. Acesta a fost planul inițial. Păcatul a adus moarte și separare, dar eternitatea rămâne neatinsă, pentru că prin Hristos, Dumnezeu oferă iertare și restaurează ceea ce a fost pierdut.

Acolo se află speranța noastră

Pierderea unei sarcini nu reprezintă sfârșitul. Durerea nu este sfârșitul. Moartea nu este sfârșitul.

În Hristos, pierderea nu are ultimul cuvânt. El este victoria noastră, iar Paradisul este locuința noastră. Copiii noștri sunt deja acolo, întregi, în siguranță, profund iubiți și pe deplin vii.

Cu dragoste,

Carmen