Pentru femeia care a cunoscut durerea unei pierderi de sarcină

Dacă te simți confuză, furioasă, frustrată sau prinsă în gândul ăla dureros: „De ce eu? De ce nu am putut să-mi păstrez copilul, când altele care au băut, au fumat sau nici măcar nu le-a păsat, au avut copii sănătoși…?” — să știi că sentimentele astea sunt reale. Sunt umane. Și nu ești singură în ele.

Trăim într-o lume imperfectă, unde lucrurile se strică, corpurile cedează, iar viața nu merge mereu cum sperăm. Probleme genetice, boală, moarte — fac parte din realitatea noastră. Din cauza păcatului, corpurile noastre au defecte, slăbiciuni și uneori lucrurile se întâmplă greșit. Totuși, chiar și în momentele astea grele, nu suntem învinși, nu când suntem cu El.

Moartea — chiar și pierderea unei sarcini — nu e sfârșitul. Pentru lume pare o viață scurtă. Dar Dumnezeu este etern, iar acel copil e cu El. Eu sunt încă mamă, soțul meu e încă tată, pentru că sufletul copilului nostru trăiește cu Dumnezeu în Rai. Copilul nostru trăiește. Și nimic nu se compară cu a fi în prezența Lui.

Chiar dacă nu ne vom întâlni copilul în această viață, eternitatea alături de Dumnezeu rămâne sigură. Raiul e real, iar copilul nostru trăiește deja plinătatea lui, fără să fi cunoscut vreodată răul lumii, ci doar iubirea. Durerea noastră e reală, dar la fel e și speranța care o luminează.

Prin experiența asta am învățat multe. Dumnezeu e iubire. El nu a îngăduit asta ca să ne distrugă, ci ca să ne arate că și în cele mai grele momente există victorie și bucurie în El. Chiar și când eram dușmanii Lui, ne-a dat mântuire și iertare prin Hristos. Prin El avem biruință asupra oricărui rău, inclusiv asupra pierderii de sarcină. Acum, când trecem prin durere, o facem dintr-un loc al victoriei.

Fără Dumnezeu, asta ar fi o tragedie fără speranță. Dar cu El, chiar și cele mai adânci răni devin dovezi că El poate birui orice.

Societatea ne zice adesea că, dacă suntem „oameni buni”, merităm anumite binecuvântări. Dar adevărul e că doar Dumnezeu e cu adevărat bun, iar tot ce primim frumos e un dar al harului Său. E timpul să fim sinceri cu noi înșine, să acceptăm realitatea asta și să renunțăm la sentimentul de îndreptățire.

Chiar dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dat nimic altceva în afară de salvare și promisiunea eternității, El ar fi în continuare incredibil de bun. Deși ne-am născut cu o natură păcătoasă moștenită de la Adam, mila și dragostea Lui strălucesc. El promite să lucreze toate lucrurile spre binele nostru, pentru că ne iubește profund.

Nu există nimic peste care Dumnezeu să nu poată birui. El e suveran, iar în El suntem biruitori. Nu s-a terminat.

Scopul suprem al vieții e relația cu Dumnezeu. El e tot ce am fost creați să trăim — iubire, protecție, bunătate, bucurie, fericire. Nimic din lumea asta, nicio relație, nicio posesie, niciun rol nu se poate compara cu bucuria de a fi în prezența Lui. Chiar și cele mai frumoase părți ale vieții — căsnicia, maternitatea, paternitatea, familia — nu se pot compara cu plinătatea Raiului și apropierea de Dumnezeu.

În eternitate, suntem cu toții familie. A fi cu El e euforic. Așa am fost creați. Păcatul a adus moarte și ruptură, dar eternitatea rămâne neatinsă, pentru că El ne oferă iertare prin Hristos.

Acolo se odihnește speranța noastră.

Cu dragoste,

Carmen